Înainte de revenirea lui Isus Hristos, mesajul divin trebuie auzit pentru ultima dată în toată lumea. „Evanghelia aceasta a Împărăţiei va fi predicată în toată lumea, ca o mărturie pentru toate naţiunile; şi atunci va veni sfârşitul.” (Matei 24.14). Nicicând nu a existat posibilitatea de acum, ca prin intermediul mass-media să se împlinească această însărcinare a Lui. Acest lucru i-a fost arătat în chip simbolic văzătorului Ioan, în următoarea vedenie: “Şi am văzut un alt înger care zbura prin mijlocul cerului, având o Evanghelie veşnică pentru ca s-o vestească locuitorilor pământului, oricărei naţiuni, oricărei seminţii, oricărei limbi şi oricărui popor” (Apocalipsa 14.6).
Aproape oricine ştie că din vremea Reformei au avut loc mereu diferite treziri spirituale, care au condus mai adânc în Cuvânt, şi mai aproape de Dumnezeu. Cine este informat în această privinţă, ştie că la începutul secolului a avut loc la scară mondială o lucrare puternică a Duhului şi, mai ales după al doilea război mondial, o înaintare către adevărata învăţătură şi slujbă apostolică.
Mişcarea de trezire spirituală şi de vindecare fizică al cărei început a fost în 1946, şi la care eu personal (Ewald Frank) am fost martor din 1949, s-a răspândit mai târziu în marile biserici tradiţionale şi în cultele creştine. Sute de evanghelişti, chiar şi cei mai renumiţi, au primit inspiraţie şi şi-au început propriile slujbe. De atunci, adunări interdenominaţionale mondiale, asociaţii ale “oamenilor de afaceri ai evangheliei depline”, evanghelizări, şi-au urmat cursul lor. Acum, “rugăciunea pentru bolnavi” şi “folosirea darurilor spirituale” nu mai sunt atribuite unor grupări separate, ci sunt practicate în aproape fiecare denominaţie creştină, lucru recunoscut până şi în mass media. În ciuda tuturor acestora, evangheliştii şi bisericile, fără să-şi dea seama, au rămas în învăţăturile şi tradiţiile lor nescripturale.
Majoritatea credincioşilor au auzit despre mişcarea de trezire şi vindecare trupească deja amintită, care a început după cel de-al doilea război mondial. Cu toate acestea, doar un număr restrâns de oameni ştie când şi prin cine a început Dumnezeu această lucrare. În 1950, rev. Gordon Lindsay din Dallas, Texas, SUA, a publicat cartea “William Branham – un om trimis de Dumnezeu”. În aceasta el relata că în 7 mai 1946, William M. Branham a primit o chemare supranaturală, cerească, exact ca Pavel. În felul acesta, Însuşi Domnul a dat o însărcinare divină de o importantă semnificaţie în planul de mântuire. Gordon Lindsay scrie cum bărbatul acesta, care a găsit har înaintea lui Dumnezeu, a fost folosit şi confirmat de EL într-un mod extraordinar, conform modelului apostolic. Au avut loc adunări la care au participat oameni într-un număr atât de mare, cum nu s-a mai văzut înainte. Spre sfârşitul anilor ‘40, au început şi ceilalţi evanghelişti cu adunările lor de trezire şi vindecare. Diferenţa între William Branham şi cei care s-au ridicat mai târziu constă în faptul că bărbatul lui Dumnezeu a pus accentul, în predicile sale, pe învăţăturile biblice, de la începutul slujbei sale şi până când a mers acasă la Domnul, în 1965.
În “al doilea val al trezirii”, evangheliştii aveau deja propriile lor programe. Ceea ce se petrece acum pe mapamond în aşa zisul “al treilea val de trezire”, este de-a dreptul scandalos, dacă privim lucrurile din punctul de vedere al sfintelor Scripturi. Evangheliştii predică o “evanghelie a prosperităţii” şi vorbesc mult despre semne şi minuni. Ei alocă mai mult timp strângerii darurilor financiare, decât predicii. Mulţi dintre ei au reuşit să devină multi-milionari. Pretinsele lor “demonstraţii de putere” au caracterul unui spectacol, susţinut de muzica aferentă. Totuşi, la o privire mai atentă, nu se vede substanţa divină a Cuvântului; nu se mai vesteşte evanghelia veşnic valabilă. S-a ajuns la un mesaj evanghelic propriu, în care se subliniază anumite “specialităţi”. Dacă Dumnezeu Îşi confirmă Cuvântul Său în ascultători, şi se produc vindecări fizice, acest lucru nu înseamnă că învăţătura, evanghelistul sau făcătorul de minuni este în regulă. Milioane de oameni fac anual pelerinaje în locuri “sfinte”, nădăjduind să trăiască o minune. Dacă un evanghelist promite celor suferinzi o vindecare miraculoasă din partea lui Dumnezeu, atunci ei se adună în număr foarte mare. Totuşi, vindecarea dovedeşte doar că Dumnezeu este credincios şi răspunde la rugăciunile celor care cred în ceea ce a promis El. Binecuvântările spirituale vin peste toţi cei ce le doresc, după cum este scris: “căci El face să răsară soarele Său peste cei răi şi peste cei buni, şi trimite ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi” (Matei 5.45).
Conform spuselor Domnului nostru, cei drepţi şi cei nedrepţi coexistă. De fapt falsul este atât de asemănător cu adevărul, încât se spune: “Aici este Hristosul. Acolo este Hristosul.” EL ne-a avertizat în ceea ce priveşte aceste desfăşurări: “Căci se vor scula hristoşi (unşi) mincinoşi şi profeţi mincinoşi şi vor face semne şi minuni, ca să înşele, dacă ar fi posibil, chiar şi pe cei aleşi” (Marcu 13.22). În realitate Dumnezeu este prezent numai acolo unde Cuvântul Său, Duhul, învăţătura şi practica sunt în concordanţă cu sfintele Scripturi.
Cuvintele Domnului nostru ne dau clarificarea necesară şi în acest punct: “Îi veţi cunoaşte după roadele lor” (Matei 7.16). Suntem cunoscuţi nu după darurile spirituale, care se pot imita, ci după roada Duhului (Galateni 5.22-23), care descoperă natura lui Hristos şi care nu poate fi imitată. Roada trebuie să crească şi să depună mărturie despre soiul pomului. Cel mai important element nu este ploaia spirituală, ci soiul seminţei din inimă, peste care vine ploaia, căci fiecare sămânţă aduce rod după soiul ei. Atât sămânţa bună cât şi cea rea se află pe acelaşi ogor al acestei lumi. Domnul a spus: “Lăsaţi-le să crească amândouă împreună până la seceriş” (Matei 13.30). La vremea secerişului neghina va fi legată şi arsă , iar grâul va fi adunat în grânarul ceresc. Trebuie să se mai împlinească şi ceea ce a spus Domnul nostru despre unşii mincinoşi: “Mulţi Îmi vor zice în ziua aceea: ,Doamne, Doamne! N-am profeţit noi în Numele Tău, şi n-am scos noi demoni în Numele Tău, şi n-am făcut noi multe minuni în Numele Tău?‘ Atunci le voi spune: ,Niciodată nu v-am cunoscut; depărtaţi-vă de la Mine, voi cei care lucraţi fărădelegea” (Matei 7.22-23).
Se pare că majoritatea celor care-L caută pe Domnul se mulţumesc cu atmosfera făcută în adunări, care uneori nu este altceva decât distracţie religioasă. Ei rămân în tradiţiile omeneşti în loc să caute cu sinceritate sfatul lui Dumnezeu şi să ţină seama de Cuvântul lui Dumnezeu. Cu toate acestea, dacă cei într-adevăr sinceri cerceteză Scriptura pentru îndrumare, şi apoi procedeză conform acesteia, atunci Dumnezeu le ajută să ajungă în starea Bisericii primare. Numai cei ce caută cu sinceritate vor găsi, celor ce bat li se va permite să intre, şi cei ce vor rezista până la sfârşit, vor fi biruitori.
Adevăraţii credincioşi biblici vor tinde să corespundă în toate cu sfintele Scripturi. Ei cred învăţăturile apostolice despre Dumnezeire, botezul în apă, cina Domnului, etc.; şi în cele din urmă vor pune în practică modelul apostolic care trebuie să rămână la fel până la sfârşit. Toţi cei ce fac parte din Biserica lui Isus Hristos îşi ocupă poziţia pe această temelie biblică şi acum experimentează ultima lucrare a lui Dumnezeu şi desăvârşirea lor pentru ziua lui Isus Hristos care este foarte aproape (Filipeni 1.6).
