PACE! SHALOM!
iulie 31, 2007“Deoarece mulţi s-au apucat să alcătuiască o istorisire despre lucrurile pe deplin crezute printre noi, aşa cum ni le-au încredinţat cei care de la început au fost martori oculari, şi au devenit slujitori ai Cuvântului, mi s-a părut şi mie potrivit, preaalesule Teofile, după ce-am făcut cercetări amănunţite asupra tuturor acestor lucruri, de la începutul lor, să ţi le scriu în ordine, unele după altele, ca astfel să poţi cunoaşte temeinicia lucrurilor în care ai fost învăţat.” Luca 1.1-4
În momentul în care începi să vorbeşti despre Dumnezeu, sau despre Biblie, ori atunci când cei din jur observă că ai o înclinaţie mai mult decât “obişnuită” spre religie, automat urmează întrebarea: “Ce religie ai? Din ce biserică faci parte? Ce cult frecventezi?” Din dorinţa de a răspunde acestor întrebări, s-a născut acest blog.
Suntem o comunitate care doreşte să calce pe urmele Bisericii lui Isus Hristos, aşa cum este aceasta descrisă pe paginile Bibliei. Avem între noi oameni din diferite categorii profesionale, iar ceea ce ne uneşte, printre altele, este credinţa în inspiraţia divină a Bibliei şi în iertarea păcatelor prin sângele lui Isus Hristos, fără vreo ceremonie bisericească - pe scurt, credinţa dată sfinţilor o dată pentru totdeauna, şi păstrată pe paginile Scripturilor.
Înainte de a ne judeca, ar fi înţelept să ne cunoaşteţi - nu prin intermediul unui blog doar, ci vă invităm să ne vizitaţi. Nu avem un locaş deosebit de cult, o clădire impunătoare cum probabil v-aţi aştepta, căci pentru noi încă este valabil ceea ce spunea odinioară apostolul Pavel: “Dumnezeu care a făcut lumea şi tot ce este în ea, este Domnul cerului şi al pământului şi nu locuieşte în temple făcute de mâini, nici nu este slujit de mâini omeneşti, ca şi când ar avea nevoie de ceva, EL, care dă tuturor viaţă şi suflare şi toate lucrurile” (Faptele Apostolilor 17.24-25). Ne adunăm într-o casă, conform mărturiei Noului Testament (Faptele Apostolilor 2.46, 5.42, 10.27, 16.32, 28.30, Romani 16.5, 1 Corinteni 16.19, Coloseni 4.15, Filimon 1.2) iar dacă doriţi să ne faceţi o vizită, anunţaţi-ne pe adresa de e-mail boanerghes@gmail.com sau la telefon 0766.278238. Sunteţi bineveniţi în fiecare sâmbătă şi duminică de la ora 18.
Deşi o parte din ceea ce credem va fi postat pe acest blog, rămân valabile cuvintele lui Ioan: “Având multe lucruri să vă spun, nu vreau să le scriu pe hârtie şi cu cerneală, ci sper să vin la voi şi să vă vorbesc gură către gură, pentru ca bucuria noastră să fie deplină” (2 Ioan 12).
Scris de volksmissionsb